De-a lungul secolelor, în Banat s-au înregistrat nenumărate premiere. Pe străzile Timişoarei a circulat primul tramvai electric din România. Tot aici a avut loc editarea primului ziar din România şi totodată primul ziar german din sud-estul Europei:„Temeswarer Nachrichten”.
Vă prezentăm mai jos lista cu cele mai importante premiere care sunt legate de Timişoara şi de Banat. Vă invităm să comentaţi care vi se pare cea mai importantă premieră a Timişoarei!
1718 – atestarea celei mai vechi fabrici de bere din România;
1718 – deschiderea primei şcoli elementare din Cetate, prima din România;
1728 – începutul canalizării Begăi, primul canal navigabil din România;
1745 – construcţia spitalului municipal, primul din România (cu 24 de ani înaintea Vienei şi cu 34 de ani înaintea Budapestei);
1753 – Timişoara, oraş cu stagiune teatrală permanentă (al treilea oraş din monarhia habsburgică, după Viena şi Budapesta);
1760 – primul oraş al monarhiei cu străzile iluminate cu lămpi;
1771 – editarea primului ziar din România şi totodată primul ziar german din sud-estul Europei: „Temeswarer Nachrichten”;
1815 – biblioteca lui Josef Klapka, prima bibliotecă publică de împrumut din imperiul habsburgic, din regatul Ungariei şi din teritoriile româneşti;
1819 – pentru prima dată în Europa Centrală, la Timişoara se administrează vaccinul antivariolic;
1823 – la Timişoara, Bolyai Janos anunţă descoperirea primei geometrii neeuclidiene din lume;
1847 – în curtea fabricii de bere are locul primul concert în afara Vienei al lui Johann Strauss, fiul;
1855 – primul oraş al monarhiei habsburgice cu străzile iluminate cu gaz;
1884 – primul oraş de pe continentul european cu străzile iluminate electric, cu 731 de lămpi;
1886 – prima staţie de salvare din Ungaria şi România;
1895 – prima stradă asfaltată din România;
1899 – primul tramvai electric din România;
1938 – premieră mondială, prima maşină de sudat şine de cale ferată şi tramvai, invenţie a prof. Corneliu Micloşi;
1953 – singurul oraş european cu trei teatre de stat în română, maghiară şi germană;
1969 – prof. dr. Ghermănescu publică primul tratat enciclopedic de ecuaţii funcţionale din lume;
1989 – primul oraş liber din România;
1992-primele intervenţii chirurgicale laparoscopice în ginecologie şi primele operaţii plastice mamare cu proteza (colaborare cu Clinica de Ginecologie, Heidelberg);
1993-prima histerectomie totală pe cale laparoscopică (colaborare cu Clinica din Kiel);
1995-realizarea fertilizării in vitro şi a embriotransferului uman în România;înfiinţarea primului Centru de Laparoscopie, Chirurgie laparoscopica şi Fertilizare in vitro, Timisoara;
1996-naşterea primului copil conceput in vitro, în România şi realizarea primului copil prin embriotransfer la mama purtătoare, realizată de echipa profesorului Ioan Munteanu;
2000 – primul oraş din România cu o strategie de dezvoltare economico – socială, elaborată de Primăria Timişoara;
2001 – prima reţea de infochioşcuri din România, realizată de primăria Timişoara;
2001 – prima operaţie pe inimă, cu laser, din România;
2001 – primul proiect social de implicare a comunităţi în rezolvarea problemelor sociale – Casa Faenza, centru – pilot pentru copiii cu sindrom autist, realizat în parteneriat de către Primăria Municipiului Timişoara şi Primăria din Faenza;
2001 – organizarea primei audieri publice în România, de către Consiliul Local Timişoara;
2002 – introducerea în premieră naţională a sistemului de plată a taxelor şi impozitelor prin Internet.
2002 – organizarea primului triatlon standard internaţional, din România, de către Atletic Club Maraton;
2002 – primul ziar („Monitorul Primăriei”) editat de o primărie şi difuzat gratuit populaţiei;
2003- introducerea noului sistem de semaforizare, („unda verde”);
2003 – amenajarea primului parc de sculptură, din România, situat la intersecţia străzii Mureş şi Calea Martirilor;
2003 – transmiterea în premieră naţională a şedinţelor de Consiliu Local prin Internet;
2003 – primul transplant de celule stem hematopoietice, în vederea regenerarea muşchiului cardiac la un pacient cu infarct miocardic întins (prima din Europa de Est, echipa prof. dr. Ştefan I. Drăgulescu)
Sursa:www.adevarul.ro